Iarna se face prezenta prin frigul ce-l trimite înainte,prin întristarea mohorâta ce o lasa în urma ei,este acolo,se ascunde după dealurile alea mari și încrestate,după acei munți peste care deja a nins,este acolo și se îndreaptă tot mai nervoasă spre noi,se simte deja grivatul ei care iti pătrunde și în oase,este frig,soarele molcom și palid era ascuns după norii cenușii ce acopereau vazduhul...Brazii cei cu frunzele ninse și cu sufletul înghețat privesc triști spre sătucul adormit ce sta la poalele muntelui cel bătrân,a Carpatului occidental,la poalele muntelui Bihorului.Multe povesti se ziceau mai demult despre iarna,pe vremea când fluierele domneau pe cerul iernii întârziate și pe când negustorul ducea ocaua mică și mare.Frumoase vremuri erau pe-atunci,nu ca acum cu grivatul ista mare și năpraznic al iernii.Focurile deja ard în sobele de teracotă ale caselor parca părăsite încălzind astfel odăițele și cămăruța fiecărei case țărănești.Asa este iarna aici,la Bihor,geroasă și necruțătoare,uneori crezi ca e mai frig și ca la Miercurea Ciuc!
