Dragii mei ...
Aventura conştiinţei mele a început ieri, într-o zi de iarnă când o întâmplare
m-a făcut să înţeleg deodată că exist ...
Paşii apăsaţi mă duceau prin omătul proaspăt, spre om îndreptat către
apus. Aşa că mergeam aproape senină, cu Puf înainte şi cu
sufletu-mi plin. Abia aşteptam să văd apusul de om ce-şi schimbă
nuanţele ... un creion nazal şi-o carte cu nume şovăitor ,, Jurnalul
fericirii" sigur mă vor ajuta la revigorarea apusului.
Deschid uşa cu-n zâmbet mare şi cu-n ,, sărut mâna " profund şi
simt miros de căldură, căldura sobei dată de lemnul de fag, unică şi
inconfundabilă, văd bradul impecabil, trăiesc dragostea omului aflat în
apus. Îmbrăţişarea coboară şi-ncarcă ... ce stare de bine, ce stare de-mplinire
...
Un telefon opreşte totul! Alerg spre casă aproape, erupând în lacrima
pasilor apăsaţi. Simt că trebuie să-mi controlez mişcările. Reuşesc şi
o fac.
Paşii sunt apăsaţi, omătul îl scârţâie, scările
urcă; oamenii coboară, panică, fum, pompieri, Smurd, poliţie ...
incendiu ... sub control. Da, e casa noastră ...
Totul e dominat de negru, vocea e joasă, oameni în casă, oameni pe drum
... răspund, scriu ... mă aplec şi ridic din scrum fotografia mamei ...
strâng în pumn şi mâna atinge alături cândeluţa albă, scăpată şi ea, intactă.
Atunci ştiu ...indiferent de temperatura care
a crăpat termopanele există o temperatură deasupra
tuturor, ocrotindu-mă din dragoste. Tac şi strâng în pumn chip de dor
vlăguit şi mulţumesc!
Şi ştiu că aventura conştiinţei mele îşi are sorgintia tot în zi de
iarnă, împrospătată azi, când Anul Nou bate la uşă cu oameni dragi,
de-aici şi de dincolo, obligându-mă să realizez că exist, că valorez
viaţă pentru că mi s-a dat viaţa.
Dragii mei, aceasta a fost ieri, dar mâine ce-o să mai fie?
