Miezul iernii

În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret, fantastic! … Mii de stele argintii
În nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un zbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad? … în raza lunii o fantasma se arata …
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!


La gura sobei

Asezat la gura sobei noaptea pe când viscoleste
Privesc focul, scump tovaras, care vesel pâlpâieste.
Si prin flacara albastra vreascurilor de aluni
Vad trecând în zbor fantastic a povestilor minuni.

Iata-o pasare maiastra prinsa-n lupta c-un balaur;
Iata cerbi cu stele-n frunte care trec pe punti de aur;
Iata cai ce fug ca gândul; iata zmei înaripati
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mparati.

Iata pajuri nazdravane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea alba feti-frumosi cu falnic nume;
Iata-n lacul cel de lapte toate zânele din rai ...
Nu departe sta Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce ma-ncânta
E Ileana Cosânzeana! ... în cosita floarea-i cânta.
Pâna-n ziua stau pe gânduri si la ea privesc uimit,
Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!


Sania

Zi cu soare, ger cu stele! ... Hai, iubita, la plimbare.
Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare;
Saniuta, cuib de iarna, e cam strâmta pentru doi ...
Tu zâmbesti? ... Zâmbirea-ti zice ca e buna pentru noi.

Caii scutura prin aer sunatoarele lor salbe,
Rapind sania usoara care lasa urme albe.
Surugiul chiuieste; caii zboara ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înalbita, neteda, stralucitoare
Se vad insule de codri, s-aud câini la vânatoare,
Iar în lunca pudruita cu marunt margaritar
Salta-o veverita mica pe o creanga de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zavoaie;
Crengile-aninate-n cale ning stelute si se-ndoaie.
Iata-o gingasa mladita cu sirag de martisori ...
Tu o rupi? ... Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori.


Gerul

Gerul aspru si salbatic strânge-n brate-i cu jelire
Neagra lunca de pe vale care zace-n amortire;
El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre zori
C-un val alb de promoroaca si cu turturi lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastra se opreste
Si, privind la focul vesel care-n sobe straluceste,
El depune flori de iarna pe cristalul înghetat,
Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheata între maluri,
Pune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreste trandafiri,
Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul da aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule naprasnic, vin', îndeamna calul meu
Sa ma poarte ca sageata unde el stie, si eu!


Viscolul
Crivatul din miazanoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zapada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se asaza-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul framânta lumea! ... Lupii suri ies dupa prada,
Alergând, urlând în urma-i prin potopul de zapada.
Turmele tremura; corbii zbor vârtej, rapiti de vânt,
Si rachitile se-ndoaie lovindu-se de pamânt.

Zbierat, raget, tipet, vaiet, mii de glasuri spaimântate
Se ridica de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Si-n departe se aude un nechez rasunator ...
Noaptea cade, lupii urla ... Vai de cal si calator!

Fericit acel ce noaptea ratacit în viscolire
Sta, aude-n câmp latrare si zareste cu uimire
O casuta dragalasa cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospetie îl întâmpina zâmbind!




Soarele, vântul si gerul

Trei calatori fantastici cutreiera pamântul:
Soarele splendid, gerul îngrozitor si vântul.

Unul da viata, altul da moarte, aparând,
Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând.

Ei întâlnesc o fata, voioasa caprioara,
Ca soarele de vie, ca vântul de usoara.

Si-i zic: “Copila draga, alege din noi trei,
De vrei sa fii mireasa, pe care tu îl vrei!”

Românca le raspunde cu o vesela zâmbire:
”Sunt sprintena ca vântul, pe dânsu-l vreau de mire!”

”Cum? eu, lumina lumei! pe mine m-ai respins?
Am sa ma razbun la vara cu focul meu nestins.”

”Cum? zice gerul aspru, m-ai departat pe mine?
Am sa înghet la iarna si inima din tine.”

”Nu-mi pasa, mândre soare, de focu-ti arzator
Cât mi-a sufla în fata un vânt racoritor.

Nici de-al tau frig nu-mi pasa, o gerule de gheata,
Cât vântu-n miezul iernii nu mi-a sufla în fata.”
urgent va rog