Adela se simtii dintr-o data coplesita de emotie. Bunicul ei care o crescuse o lua in brate si o saruta suav pe frunte. Mirosul lui de trandafiri ii aducea aminte de zilele in care bunica ei inca mai trăia. Si dintr-o data ceva o prinse din spatele buricului și o aruncase într-un infern de lacrimi. Il iubea pe bunicu! De fiecare data când se uita în ochii lui albaștrii vedea marea și stelele cerului nestinse cum ii zâmbeau. La fel ca el. Cu zambetul acela cald încălzindu-i obrajii. Si cand se gândea...Cat de mult ii lipsise bunicul in zilele acelea de durere ale adolescentei!
