În Japonia medievală, artizanii erau clasificaţi în trei mari categorii, care erau apoi subclasificate: cei care aveau propriul lor atelier, cei care lucrau în ateliere şi artizani hoinari (care aveau grade individuale). În categoria artizanilor sau a meseriaşilor (shokumin), făuritorii de săbii se ridicau adesea, datorită talentului şi îndemânării lor, la o demnitate socială deasupra stării lor. Din secolul al XVII-lea s-au încetăţenit „cinci meserii principale”: cei care făceau acoperişe, tăietorii de lemne, zidari, cei care tencuiau clădiri şi dulgherii.
