Într-o bună zi, mergeam spre casă după o zi obositoare de școală. Când colo, văd pe drum mergând o bătrânică încovoiată și plăpândă cu două sacoșe mari în care paremi-se avea niște produse alimentare pentru ea și nepoțeii săi. Stând pe gânduri preț de un minut, m-am grăbit să-i ajut bunicuței căreia îi era greu să le ducă de una singură. Prin acest fapt cred că am manifestat într-o oarecare măsură, promptitudine. Bunicuța, uimită de bunătatea inimii mele, mi-a dat una dintre sacoșele sale cu dragă inimă, căci era deja la culme obosită de greutatea pe care o ducea de una singură. Luând și cealaltă sacoșă, am petrecut-o până la casa sa, care se afla destul de departe de a mea. Cazul aceasta îmi va lăsa în inima mea, dar, și de altfel, în cea a bunicuței o amprentă profundă de corectitudine și toleranță umană.
