Iarna
Era iarna. Stand la geam am vazut cum iarna cerne norii . Cat vedeai cu ochii , pe iarba care acum era alba , era un covor alb si moale de parca era de matase .
Peeste tot copiii se jucau , dar unul singur era trist pentru ca nimeni nu se juca si cu el , iar numai cand vedea ca alti copiii au prieteni si se distreaza de minune , tristetea lui devenea din ce in ce mai profunda . Statea in omatul sclipitor si privea la cumplitul cer in timp ce facea ingeri de zapada . Numai pentru el lumea era alb-negru . Cel putin asa parea cand stateam sa ma uit la el cu tristete . Ma puneam il locul lui . Asa ca in cea mai mare viteza am plecat afara sa ma joc eu cu el . Ne-am imprietenit si am inceput sa ne distram chiar mai mult decar ceilalti copiii . Cu totii se uitau la noi , dar pe noi nu ne deranja . Dupa ce a venit vremea sa plec . El a mai stat , iar toti copiii au venit sa se joace cu el . Nu mai stia ce sa faca . Sa planga ? Sa rada ? Le facea pe toate la un loc de fericire. Apoi s-au asezat cu totii sa priveasca cerul , copacii si tot ce le mai statea in cale . Chiar si copacii au fost redenumiti copaci de zahar . Acum cerul nu mai era gri . Era ca o mantie alba stralucitoare din care cadeau fulgii lucitori care gateau pamantul. Ningea neincetat . Sareau si isi imaginau ca se invesmantau il alb si zburau pana la cer .
Ce frumos este sa ai prieteni cu care sa te joci
