Natura , in viziunea eminesciana, este
considerata ca fiind un confident . Aceasta , nu numai ca traieste aceleasi sentimente
ca si eul liric , dar si il ascunde de restul lumii prin elementele cadrului
din care fac parte .
In poeziile “ Lasa-ti lumea … “
, “ Lacul “ , “ Sara pe deal “ este
descrisa natura de inceput de lume , un paradis terestru care se remarca prin
puritate , perfectiune si iuluzia
vesniciei “ Iata lacul . Luna plina /
Poleindu-l il strabate …“ , dar trece de
la “decorul paradisiac” la un spatiu infinit in singuratate , unde “visul himeric
“ este pierdut pentru totdeauna precum in operele “ Pe langa plopii fara sot “ ,
“ De cate ori iubito … “.
Natura este oglinda sufetului
poetului , astfel fiecare element transmite o anumita stare , de la iubire si
extanz la dezamagire si singuratate .
Codrul , este vazut , la inceput ,
precum un decorul perfect demn pentru “cuplul
adamic’’, devenind apoi un cadru imaginar , in care nu exista iubire ,
iar fericirea deplina este doar un concept inexistent ( la fel ca si iubirea
perfecta )
Luna , odata cu
trecere , s-a transformat dintr-un martor al puternicelor sentimente de bucurie
, iubire , estaz , intr-unul al nefericirii eterne . Teiul si salcamul , folositi
ca elemente ce unifica spatiul terestru cu cel cosmic , sunt inlocuiti de plop , copac pedepsit de D-zeu , din cauza nesupunerii , cu inutilitate . Marea , lacul nu mai sunt simboluri ale vesniciei , ale
puritatii , ci se preschimba in descrieri ale fricii , necunoasterii ,
meditatiei genuinde si ale efemeritatii .
Sper ca te-am ajutat :)
