Se vedea cineva în depărtare . Era o fată înveşmîntată într-o rochie albă , groasă şi acoperită cu fulguşori de argint împresurați pe toată rochia . Pe cap purta o coroniță acoperită cu câteva diamante mai lucitoare decât soarele . Mâinile îi erau acoperite cu două mănuși albe şi elegante ca a unei prințesa de la curtea regală . În picioare purta pantofi de cristal ca a Cenuşăresei. Ea mergea domol cu un pas elegant şi grațios pe colina înaltă .Fata a scos de sub blana ce îi acoperea umerii goi o baghetă ornamentată cu felurite decorații de iarnă . Ea atinse pământul cu această baghetă şi din nicăieri apăruse zăpada albă şi puhavă . Din cer au început să cadă fluturi albi ce făceau zăpadă de pe pământ mai mare . Fata a chemat crivățul care a început să sufle cu putere . Copiii au ieșit afară şi au început să se joace . Fata dispăruse după colina albă . Această zînă cu bagheta fermecată nu era altcineva decât iarna .
