Copilăria este poate cea mai frumoasă etapă a vieţii,de care ne amintim cu drag, pe care toţi scriitorii „au cîntat-o”, de la melancolicele versuri ale lui Bacovia, la jovialele stihuri ale lui Topîrceanu.Ciudat este faptul că din această perioadă nu avem decât amintiri plăcute,iar cele care atunci ne păreau întâmplări nefericite, acum sunt doar amuzante…Inocenţa şi naivitatea fac din copilărie o lume fericită, înconjurată de bine şi apărată de puritate. Cu toţii cred eu,băieţi şi fete deopotrivă am avut o perioadă de nelinişte în care nu ştiam ce e adevărat,ce nu e, ce e firesc,ce e anormal…iar apoi ne-am pierdut naivitatea…atunci, copilăria a devenit o amintire!Acum îmi amintesc cu drag diferite întâmplări ale copilăriei, evenimente importante,pentru mine,care mă fac să zâmbesc şi să evadez din rutina obositoare a vieţii de zi cu zi…ca o carte,pe care o pot citi oricând,ca un film,pe care îl rulează cinematograful gândurilor, ca un cântec pe care îl pot auzi doar eu…şi asta mă face să mă simt special!Nu ştiu cât de mult se bucură alţii,dar eu zâmbesc adesea, când aievea, îmi amintesc de prima poezie la 5 ani,de prima carte primită de la Moş Crăciun, de prima zi de şcoală…de fiecare apus,de fiecare noapte alături de Cățelușul de plus Bob care era jucăria noastră preferată cu care ni-am jucat toți în fiecare zi! Le rememorez…doar atât mai pot face,în fiecare zi,când descopăr un alt aspect al întâmplării,din copilăria mea,realizând că nu mă cunosc prea bine, observînd schimbările făcute,care nu sînt prea multe,dar sînt totuşi suficiente pentru a îmi pierde copilăria!Copilăria este cu adevărat paradisul inocenţei,un paradis din care am fost izgonit,pe care l-am pierdut,eu, un mic Adam care a vrut mai mult…care a pus întrebări,aşteptând în schimb răspunsuri.Cu fiecare întrebare îmi pierdeam inocenţa,cu fiecare răspuns mă îndepărtam de paradis…toate pentru ca acum să fiu mai matur ca oricînd…dar cu toate astea…să mai fiu şi copil.
