Ma gandesc suspendata intr-un punct oarecare din Univers, la limita dintre o stea si intunericul absolut, uitandu-ma pe ingusta fereastra din camera mea. Lacrimile marunte ale cerului au inceput sa curga usor, conturand imaginea trista si monotona a orasului. Muzicalitatea pe care ploaia o ofera te cuprinde usor, ademenindu-te spre intreaga sa vraja, simtind fiorii ce iti vibreaza prin tot trupul. Picaturile divine asemenea unor cristale, parca iti transimt o poveste , o poveste a cerului care iti dezvaluie intreaga suferinta a sa. .Respir adanc si incerc sa ma bucur de intregul joc al ploi , deschizand fereastra si intizdandu-mi firava mana pentru a simti ploaia de ace La putin timp dupa , inchid din nou fereastra dar regret si vreau sa ma intorc pacat ca nu mai e la fel.Momentul s-a dus..ploaia…nu mai canta..
