Şi soarele mângâia întinderile şi chipul senin al lui Nică, luminat de iertarea mamei şi de gândul ştiurlubatic ce-i dădea târcoale. Ştia, cu siguranţă, că ziua de mâine va veni ca şi până acum, doar că el era altul: Nică cel cuminte! Da, de unde? Nică cel jucăuş ca vântul primăvăratic şi pus pe şotii ca un giuvaier de copil.
