Era o frumoasa zi de iarna, iar gerul ne cuprindea in intregime fetele, in special urechile si nasul. Noi, niste copii bucurosi de zapada de afara, am decis sa mergem la sanius.
Aveam impresia ca ceva ne pandeste in timp ce urcam panta care ne ducea spre dealul acoperit cu nea. Dintr-odata, ceva a sarit dintr-un tufis, stropindu-ne cu fulgii umezi ce se aflau pe crengile uscate ale stufarisului. Era un caine destul de agitat care a inceput sa maraie fioros si sa ne priveasca urat. Vlad, prietenul meu curajos, a luat o crenguta de jos si a inceput sa strige catre potaia parca posedata. Sebi m-a prins de mana si mi-a spus soptind sa mergem in spatee lui Vlad pentru a-l ajuta. Ne-am deplasat rapid si am inceput si noi sa il alungam pe caine prin cele mai ciudate moduri, de la urlete pana la amenintari cu crenguta de copac.
In cele din urma, am scapat de fiara care ne-a ingrozit pe moment, acesta fugind in partea opusa fata de noi. Ne-am continuat drumetia si am ajuns pe deal, dandu-ne cu sania pe panta inzapezita pana seara tarziu.
