Îmi deschisesem ploapele grele dând cu privirea de un codru imens și superb. M-am ridicat puțin amețita pe iarbă verde și proaspătă încercând sa-mi aduc aminte cum am ajuns aici, probabil adormisem și am uitat noțiunea timpului. Curioasă, am pasit pe poteca care ducea prin pădure creand un drum spre casa mea . Din fericire soarele încă mai scânteia prin crengile bogate ale copacilor ,luminandu-mi drumul. În jur fotul era minunat, fluturii pictați în culorile veseliei zburau peste tot, iepurașii albi și pufoși țopăiau veseli iar sunetul vrăbiuțelor era ca un cântecel pentru urechile mele. Totul era viu și plin de viață bucurandu-ma din plin,însă nu am putut să zăbovesc foarte mult pentru ca mamă mă aștepta probabil îngrijorată acasă,așa ca mărisem pasul și lăsasem pădurea singură în strălucirea ei.
sper ca te-am ajutat.
