Pe parcursul operei, Ruxanda este timorata de faptele necugetate ale lui Lapusneanul. Aceasta respecta valori morale pe care domnitorul le incalca intotdeauna, si de aceea putem afirma ca exista un conflict intre cei doi. Desi observam in capitolul al treilea ca Lapusneanul are anumite sentimente pentru ea ( o pune pe genunchii sai, "Ce vesti, frumoasa mea doamna?") dorinta de putere absoluta este mai puternica si devine imediat autoritar, impulsiv (duce mana la cingatoare - parca cingatoare era-, dar se stapaneste). Ruxanda ii marturiseste ca doreste ca acesta sa inceteze cu omorurile si sa nu mai fie atat de crud. Astfel, remarcam diferenta intre vorbele ei calde si speranta ca domnitorul este capabil de schimbare.
In finalul nuvelei, aceasta speranta se stinge, fiind acaparata de sentimentele ei de mama (Lapusneanul vrea sa-si omoare fiul). In sufletul doamnei Ruxanda se da o lupta intre datoria de a pune capat cumplitei domnii si, de asemenea, a vietii domnitorului, si iubirea care inca dainuie in inima ei, constiinta binelui si a pacii interioare. In sfarsit, decizia ei este finala, fiind motivata si de afirmatia mitropolitului Teofan: "Crud si cumplit este omul acesta, fiica mea (...) Dumnezeul sa-l ierte si sa te ierte si pe tine".
