- Hei, tăticule!, striga un copil. Tatăl său citea ziarul. Deodată el spuse tare: - Da, ce vrei fiule? Copilul răspunse: - Când voi crește mare, va trebui să citesc și eu ziarul? - Bineînțeles. - Dar de ce, tăticule?Tatăl se făcu că nu aude și citi mai departe. - Hei, tăticule, de ce? - Of, Doamne, când ești adult, atunci se obișnuiește să citești ziare. Se simte nevoia de a ști tot ce se petrece în lume; trebuie să fii în pas cu lumea. - Ce înseamnă a fi în pas cu lumea?
- Înseamnă a ști să te orientezi după ea, înțelegi tu? - Nu, tăticule. - Ei bine, atunci vom mai vorbi despre asta altă dată. Acum însă lasă-mă să citesc mai departe. - Tăticule, dar de ce nu poți citi în timp ce vorbesc cu tine? - Pentru că aceasta mă deranjează. Vorbăria mă deranjează. Să ții minte asta. - Profesorul meu însă vorbește foarte mult, tată. - Da, dar el are voie pentru că el este profesor, însă copiii trebuie să tacă, ai înțeles? - Însă, când suntem la ore și noi, copiii, nu deschidem gura, el ne ceartă. - Of, Doamne, lasă-mă odată în pace, căci dacă îmi mai pui astfel de întrebări, va trebui să merg la Socola, într-o casă de nebuni. - Şi acolo va trebui sa citești ziare, tata? - Dar de unde, fiule. Acolo nu sunt ziare. - O, ce bine va fi atunci, tăticule, îi răspunse fiul bucuros. Acolo te voi vizita şi voi putea vorbi cu tine fără a te mai deranja. :))
