Răspuns :
Muntii Semenic fac parte din grupul muntos al Muntilor Banatului apartinand de lantul muntos al Carpatilor Occidentali. Pozitia lor deosebita - se ridica brusc si domina cu cei doar 1445 metri altitudine împrejurimile - le-a conferit denumirea de "acoperisul Banatului", desi nu constituie nici pe departe cel mai înalt masiv muntos al acestei parti a tarii. Apele care izvorasc în masivul Semenic au fost conectate înca din secolul al XIX-lea prin intermediul unor canale într-o retea hidrografica. Respectivele canale mai exista si astazi, unele dintre ele fiind înca functionale. În 1909 s-a construit lânga Valiug digul care a format lacul de acumulare Breazova, unul dintre primele de acest gen din România. În 1947 s-a început amenajarea lacului "Gozna", iar câtiva ani mai târziu s-a amenajat lacul "Trei Ape", digul fiind asezat la confluenta celor trei pârâiase. Despre persistenta bronzului de munte nu mai trebuie insistat, se ştie că acesta este nu doar benefic, ci, estetic privind, mai profund şi mai pertinent, în speţa de durată. Să nu uităm că pe lânga efectele terapeutice, Muntele Semenic încânta ochiul şi bucură sufletul, având un rol extraordinar în a-i face pe oameni mai buni, mai performanţi, mai întelepţi, în esenţa mai aproape de Dumnezeu.
Sper ca te-am ajutat !!!
Sper ca te-am ajutat !!!
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Geografie. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!