Armonia dintre planul uman şi planul naturii este realizată de Eminescu prin personificări (buciumul sună cu jale", "apele plâng"), natura umanizată aflându-se în deplin acord spiritual cu trăirile poetului.
Comparaţiile -"sufletul meu arde-n iubire ca para"-, metaforele -"stelele nasc umezi"-, epitetele -"luna [...] "sfântă şi clară", "înaltul, vechiul salcâm"- dau sentimentului de iubire sensibilitate, emoţie, frumuseţe interioară, intensificând trăirile.
