Răspuns :
Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia, însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge.
Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.
– Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic !
– Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate !
Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Însă copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe.
Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăuda cu feciorul său, dar în locul ei vorbeau faptele.

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!