Răspuns :
Aceasta este marea cursă din Berlin unde concurenţii noştri îli vor testa propriile limite. La cursă participă : Jack AL CINCILEA campion pe ţară din anul 2010, Michael AL PATRULEA câştigător al premiului de aur şi John fost olimpic la fizică, AL ŞASELEA în lume.
Startul se dă iar cei trei concurenţi aleargă, până în partea opusă a sălii de 10 ori iar primul care face cele 10 trasee va câştiga premiul de aur. Michael îl întrece pe John şi este PRIMUL, dar se pare că Jack îşi măsoară puterile şi îi întrece pe ceilalţi sportivi devenind el PRIMUL , iar ceilalţi concurenţi rămânând codaşi. Micheal, nervos îl întrece pe John acesta fiind AL DOILEA din cursă iar AL TREILEA fiind John. În final, Michael câştigă luânduşi premiul, acesta câştigând şi alte premii, în 2008 fiind AL NOUĂLEA în lume la astrofizică, în 2004 AL ŞAPTELEA la un concurs sportiv pe ţară, iar în acest an a fost AL PATRULEA care a mai obţinut un premiu!

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!