Dar pe vremea aceea Domnul umbla înca pe pamânt. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decât umbra celui luminat. Erau Domnul si Sf. Petrea. Picioarele lor înferbântate de nisipul pustiului calcara atuncea în racoarele1 si limpedele pârâu ce curgea din izvor. Pin cursul apei cu glesnele lor sfâsiau valurile pâna la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata sa cea sfânta si luminata si mâinile sale facatoare de minuni. Apoi sezura amândoi în umbra, Domnul, cugetând la tatal sau din cer, si Sf. Petrea, ascultând pe cugete doina izvorului plângator. Când se sculara spre a merge mai departe, zise Sf. Petrea: Doamne, fa ca acest izvor sa fie ce-a fost mai înainte.

� Amin! zise Domnul ridicând mâna sa cea sfânta, dupa care apoi se departara înspre mare fara a mai privi înapoi.
1)scrie o idee principala si una secundara care se desprind din fragment.
2)precizeaza doua moduri de expunere din text.