Era o seara de vis.In inaltul cerului se zareau mii de pete de lumina care inconjurau eterna luna ,la fel de frumoasa ca in prima zi cand Dumnezeu a urcat-o in vazduh.Toate imi luminau gradina de flori in care stapane erau reginele noptii ce ma imbatau cu mirosul lor imbatator care ma facea sa cad in visare.Visam la lucruri marete,visam ca sunt un calator prin vazduh adunand stelele cu mana,visam ca luna este chiar o printesa ce asteapta sa fie furata.Greierii imi purtau trena si si-mi cantau de parca al lor cantec era coloana sonora in al meu vis.Visam cu ochii larg deschisi si ceru-mi parea o harta greu de descifrat .Singurul care ma aducea inapoi la realitate era Labus ,catelul meu credincios care din nu stiu ce motiv mai maraia si mai latra din cand in cand probabil deranjat de vre-un purice flamand.De jur imprejurul meu zacea eterna pace care-si facea loc si-n sufletul meu. Asa erau noptile de vara la bunici ,cand fara griji stateam sub infinitul cerului si imaginatia era stapana mea.
