Sunt un pui de ciocarlie ,iar mama mea m-a nascut intr-un cuib pe plaiurile mioritice.Mie imi este cam frica sa zbor si mama imi spune mereu ca daca nu-mi inving teama nu am sa pot calatorii la toamna .Fratii mei sunt mai curajosi din fire,lor nu le este frica sa zboare.Dar aripile mele parca nu vor sa zboare .Pana intr-o zi cand mama mea s-a saturat sa mai astepte dupa mine si m-a aruncat din cuib.Am simtit ca o sa mor ,dadeam atat de repede din aripi ca obosisem de tot .Aripile-mi falfaiau fara incetare dar parca fara nici un folos .Mama zbura si ea pe laga mine si-mi strga intruna sa ma linistesc ca nu ma lasa sa cad.Intr-un final lasata-n voia sortii am inchis ochii si-am inceput sa zbor,deasupra,campiei,deasuprea dealurilor,deasupra muntilor pana am ajuns la nori.Atunci mi-am dat seama cat de binecuvantata sunt ca m-am nascut pasare,si inca ce pasare!O pasare care zboara pana in inaltul cerului,o fiica a soarelui.I-am multumit mamei ca m-a invatat sa zbor.Nimic nu se compara cu peisajul pe care-l vedeam din inaltul cerului.Cum de mi-era frica ,cand merita chiar sa mori pentru asa o experienta.Ma scaldam in razele soarelui si ma pierdeam in norii pufosi .Pamantul vazut de sus era ca un rai.Cu vaile lui inverzite,cu padurile dese si muntii care de aici par atat de mici.Pana si apusul soarelui era mai frumos de aici.Am zburat fara incetare si-am plecat la culcare odata cu al nostru tata insusi soarele.Multumesc Tie Doamne ca m-ai facut o pasare calatoare.
