,,Agârbiceanu aduce în literatura noastră nu numai universul rural al Ardealului trecut la numitorulondulaţiei cotidiene, ci şi un fel de a fi care în scrisul nostru îi conferă un loc oarecum aparte. Bucăţile lui se povestescsingure fără încetare, ca în virtutea uni secret perpetuum mobile. Autorul este numai cel care le-a imprimat mişcarea,le-a dat impulsul iniţial o dată cu viaţa pe care le-a creat-o. Povestirile lui pleacă singure să rătăcească, neînsoţite deautor, ca operele anonime. Chiar atunci când se aude glasul povestitorului, el este altul decât al autorului – este maidegrabă un instrument muzical care tălmăceşte auditoriului o melodie anonimă. Este desigur în această trăsăturăesenţială a artei sale şi o inflexiune folclorică – de folclor ardelean bineînţeles, pentru că Agârbiceanu mi se pare a ficel mai ardelean dintre toţi scriitorii de dincoace de Carpaţi, depăşind în acest sens chiar pe un Slavici sau OctavianGoga.”A. E. Baconski
