👤

Scrie o compunere cu titlul Dumnezeu ocrotitorul meu pana maine si sa nu fie foarte lunga ms

Răspuns :

Dumnezeu, este Tatăl nostru și fiindcă omul este cea mai de preț creaţie a sa, acesta L-a sacrificat pe unicul Său Fiu, ci anume :Isus Hristos.
Iată că iubirea Tatălui nostru cresc faţă de oameni este una necondiționat, însă acesta ar fi mult mai recunoscator dacă și noi i-am respecta porunciile. Oameni buni, sunt doar 10 .Gândiţi-vă, îi datoram măcar atât lui Dumnezeu. El ne ajută, ne ocrotește, iar cel mai important ne și iartă. Haideţi,întoarceţi-vă la Acesta,ocoliţi ocazia de păcat. Vă uimesc ci aceste lucruri? Dacă da, e normal nici eu nu am sesizat lucrurile acestea.Până într-o zi când i-am cerut ajutorul Lui Dumnezeu, cu privire la un test de matematica. Eram nepregătită, nu puteam dormii, apoi I-am cerut ajutorul.El a uitat de greșelile mele săvârșite faţă de el și m-a ajutat.
În concluzie cere-ţi și voi ajutorul și acesta o să vi-l acorde.
Este o întâmplare reală!