În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (la o universitate de stat a iubitei noastre ţărişoare, pre numele său "Valahia" din Tîrgovişte) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu. A reuşit să fie una din expresiile cele mai caracteristice ale sentimentului naţional, în marea tradiţie a cronicarilor, a lui Bălcescu, Hasdeu, Eminescu şi N. Iorga chiar sub regimul comunist, cînd a trebuit să suporte consecinţele originii sale nesănătoase, de fiu al unui fost moşier şi nepot de ministru mort în puşcărie..." Cumplită soartă, vom spune într-un glas. Este vorba despre... Dan Zamfirescu, care ne povesteşte într-un volum apărut la Editura Semne (desigur, o editură acreditată CNCSIS, ca toate editurile ce binemerită de la patrie, publicînd asemenea volume fundamentale) cum a suferit din cauza regimului comunist. Cum a suferit? Aceia dintre dumneavoastră însetaţi de adevăr, dorind restabilirea memoriei noastre interzise, visînd pedepsirea celor ce au făcut posibilă dictatura comunistă în toate formele şi etapele ei, fiţi gata de o mare revelaţie. Pe care mă bucur să v-o împărtăşesc, aici şi acum.
