Răspuns :
Biblioteca a României a organizat o conferinţă de presă în care s-a discutat
despre rolul pe care îl au bibliotecile publice în dezvoltarea
comunităţilor locale.
La acest eveniment a fost invitată să participe, alături de reprezentanţi ai Bibliotecii Naţionale, ai Ministerului Culturii şi ai Programului Biblionet, doamna Renate Weber, membru al Parlamentului European.
Această iniţiativă a apărut ca urmare a dorinţei Bibliotecii Naţionale a României de a contribui la identificarea şi promovarea modelelor de bune practici în bibliotecile publice din România, dar şi a problemelor cu care acestea se confruntă, a metodelor de dezvoltare sustenabilă menite să ajute bibliotecile în efortul de a rămâne instituţii relevante pentru comunitate.
În acest sens, instituţia noastră s-a alăturat programului Public Libraries 2020, o iniţiativă de advocacy a Fundației Reading & Writing la nivelul instituțiilor Uniunii Europene. Scopul iniţiativei este acela de a sublinia importanţa bibliotecilor publice pentru îndeplinirea unora dintre obiectivele de dezvoltare pentru Europa 2020. Prin asigurarea accesului la informație și la dezvoltarea de abilități, bibliotecile publice sunt parteneri esențiali în a oferi egalitate de oportunități tuturor.
Astfel, în perioada 17-18 februarie 2015, doamna Renate Weber a fost
invitată să viziteze două biblioteci din judeţul Sibiu - Biblioteca
Orăşenească din Avrig şi Biblioteca Comunală din Marpod. Bibliotecile au
dovedit încă o dată că îşi redefinesc rolul, devenind un actor esenţial
în dezvoltarea comunităţii, un loc de întâlnire, un partener în
educaţie, un promotor al culturii, păstrându-şi în acelaşi timp funcţia
tradiţională de conservare a patrimoniului cultural local. !
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!