Era o zi frumoasă de primăvară, adierea vântului îți dădea pe spate părul. Eu mam gândit să fac un picnic,dar nimeni nu a venit,chiar dacă le-am trimis invitații. Eram trist și singur.Dar mai în seara un nir pufos și alb ca frișca a venit și m-a întrebat :
-De ce stai singurel?
-Prietenii mei nu au venit cu mine la picnic! Și iam invitat!
-Păi îți pot fi eu prieten dacă vrei.
-Serios? Chiar vrei?
-Desigur!
-Bine,vrei să te aventurezi cu mine?
- Păi... Mi-e cam frică !
-O să am grijă de tine! Haide,suiete pe spatele meu pufos.
Noi am mers în multe călătorii de atunci ,și am realizat ,ca nu există prieteni adevărați!
Doar norul era prietenul meu în adevăratul sens al cuvântului.
Noi am rămas cei mai buni prieteni !
