Oh, falnic e copacul! Cum sta singuratic si vorbeste cu cerul, fratele lui mai mare! Cand bratele sale gadila norii, ei explodeaza in picaturi reci si-l umezesc ca sa infloreasca. Coroana ta, toamna ca niste sfori incalcite, primavara ca un buchet mare de flori parfumate, iarna acoperita de firisoare de zapada si incarcata de ghetusul ca o oglinda si vara o comoara verde vizitata de pasari care-si canta vesele trilul, umplandu-l de viata. Minunat, copacul singuratic, straja campiei si mandria lumii!
