Răspuns :
* Cerință:
Redactați o compunere în care să povestiți o întâmplare petrecută la bunici, într-o excursie sau în timpul liber. Dați un titlu potrivit compunerii. Stabiliți planul compunerii. Folosiți în compunere povestirea și descrierea unor peisaje, obiecte și ființe, folosind cât mai multe adjective.
* Răspuns:
- TITLU
Locul copilăriei mele
- INTRODUCERE
Într-o zi, mergeam pe poteca șerpuită ce ducea la casa bunicilor. Crengile goale ale copacilor se loveau parcă tremurând de frig. Soarele abia își putea trimite razele printre norii cenușii și posomorâți ce stăpâneau tot cerul.
- CUPRINS
Am ajuns! În fața mea, dincolo de poarta de lemn făcută de bunicul, se afla casa copilăriei mele, casa celor mai frumoase amintiri. Bunica mă aștepta ca de obicei, în fața porții, cu zâmbetul larg deschis. Inima-mi tresărea a bucurie. Am îmbrățișat-o pe bunica, apoi am intrat in casă. Un fior mi-a străbătut tot corpul și dintr-odată mi-au venit în minte toate momentele frumoase petrecute acolo. Casa bunicilor era locul în care mi-am petrecut copilăria, locul unde am descoperit ce e bine și ce e rău. Era locul meu. M-am așezat pe un scaun, am luat o carte veche ce se afla pe o masă micuță și m-am așezat s-o citesc. Ce-i drept, nu am apucat nici bine s-o deschid și câțiva copii mă strigau afară să ies la joacă. I-am zis repede bunicii că voi pleca. Mi-am luat geanta și am plecat afară. Imediat cum am ajuns la copii, mi-am făcut foarte mulți prieteni noi, ne-am împărtășit secrete și ne-am distrat de minune împreună. Aproape de lăsarea întunericului, am auzit-o pe bunica strigându-mă și mi-am dat seama că trebuie să plec acasă. Mi-am luat la revedere de la noii mei amici, ne-am salutat, planificând să ne întalnim și ziua urmatoare în același loc.
- INCHEIERE
M-am îndreptat catre casă, fericită, datorită acestei zile minunate a copilariei mele la bunici. Ce zi deosebită!
__________________
PLANUL COMPUNERII
__________________
- INTRODUCERE - descrierea cadrului în care se desfășoară acțiunea, indicarea indicilor de spațiu.
- Descrierea cadrului în care se desfășoară acțiunea: poteca șerpuită, crengile goale ale copacilor, norii cenușii.
- Menționarea locului în care se desfășoară acțiunea (indice spațial): casa bunicilor
- CUPRINS - se menționează personajele ( naratorul personaj, bunica și personajul colectiv, copiii) și desfășurarea acțiunii
- Primirea călduroasă a bunicii.
- Rememorarea amintirilor frumoase petrecute în casa bunicilor.
- Încercarea de a citi o carte veche.
- Întreruperea lecturii de către copiii de afară.
- Joaca și împrietenirea cu copiii de afară.
- Lăsarea serii și plecarea.
- ÎNCHEIERE - concluzia cu privire la evenimentele desfășurate
- Fericirea din suflet datorită zilei deosebite petrecute la bunici.
________________________ _ _ _
- STRUCTURILE DESCRIPTIVE au fost evidențiate în text cu scris îngroșat.
________________________ _ _ _
* * * Răspunsul utilizatorului beatriceionela a fost corectat și organizat pentru a respecta standardele de calitate Brainly * * *
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!