Mihai Eminescu, vestitul poet roman, este cunoscut pentru imbinarea dragostei cu natura in majoritatea poemelor sale. Acest poem face si el parte din aceasta categorie, deoarece gasim prezente teme si motive din aceste sfere : a naturii sau mai degraba a momentelor din zi/ noapte si a cerului ( “noapte”, “răsărit”, “zenit”) si a iubirii (“ochiul tau” etc). Ultimele noua versuri date aici sunt reprezentate in stransa legatura cu mijloacele artistice, deoarece se imbina armonios cu figurile de stil. Versul “Si sara, si amiaza, momenta cu momenta” intretine cronologia, starnind suspansul, iar “au crezi tu ca vr’odata e noapte..Niciodata” si “nu lumea ta e lumea vietii ci-a gandirei” nu fac decat sa reliefeze faptul ca ratiunea este pusa deasupra simtirilor.