Avea optsprezece ani şi era foarte timidă. Nu pentru că era atât de tânără, ci pentru că aşa fusese ea de când se ştie, un pic mai retrasă, parcă mereu rămânând cu un pas în urma celorlalţi, lăsându-i pe ei, pe oricine, s-o întreacă şi ea să privească faptul ca pe ceva absolut firesc.O chema Agripina un nume care nui placea,il considera greoi,caraghios.Crescuse la ţară, într-o casă cu mulţi copii, de aceea părinţii ocupaţi cu munca în câmp şi cu grija celorlalţi mai mici parcă uitaseră de ea, o lăsaseră să crească de capul ei. Şi fata s-a obişnuit cu aceasta nepăsare, mai întâi a părinţilor, apoi şi a învăţătorilor, care nu găsiseră la ea nici un talent, decât acela de a sta cuminte în banca din fund cu ochii fixaţi la tablă.
