Era o zi frumoasa de primavara.Vedeam toti cum pasarile calatoare poarta in zbor pe aripile lor cate un ciob de primavara.
Exista o intamplare prin care am observat ce nerabdatori sunt puii de randunica sa poata zbura.
Eram la bunici si ma jucam afara cu verisorul meu. El a vazut ceva negru cazand pe acoperisul beciului si imi zice
-E un pui de randunica.Hai sa construim la sol un cuib la sol pentru el!Probabil a incercat sa zboare din cuib.
-Da. Si maine sa il ducem la veterinar.Are o aripa rupta saracutul.
Si am avut grija de el si l-am crescut mare, pana a invatat singur sa zboare.Si totusi nu ne-a parasit!Ne vizita zilnic, si cand a venit iarna a zbughit-o la noi in casa in loc sa intre in stolul calator.
Si asa, din dorinta unei pasari de a zbura, ne-am facut un prieten in neamul inaripatelor.
