Mihail Sadoveanu narează în nuvela "Domnul Trandafir" despre calitățile unui dascăl şi anume, bunatatea, blandetea si delicatetea personajului său, devenit arhetipal, atasamentul acestuia fata de copii carora Domnu' Trandafir reuseste sa le sadeasca in suflete sentimente nobile pentru învățătură, pasiunea pentru carti, muzica si respesctul pentru marile valori umane si nationale: "Cand ne invata cum sa spunem poeziile eroice, vorbea tare si inalta in sus bratul drept." Datorita bunatatii lui si iubirii pe care o purtau pentru el, baietii invatau dupa puterile lor, dar si de teama şi ruşinea de a nu-l dezamagi pe prea-iubitul lor dascal. Ca orice dascăl, Domnul Trandafir, era şi "dojenitor", dar stia şi cand sa-şi laude elevii: "Brava baietia, dar stia si cand sa-i dojeneasca: "Măi domnule!", iar baietii cand o auzeau, le venea sa intre cu capul in pamant de rusine".
Dascăl într-un sat, Domnul Trandafir este şi un model pentru părinții elevilor săi, dovenind şi calitați organizatorice gospodăreşti care-i atrag admirația sătenilor, dar şi a inspectorilor ce vin în şcoala unde dascălul predă.
Textul sadovenian este memorabil prin mesajul transmis cititorilor săi şi anume, dascălul reuşeşte, prin faptele sale blânde şi prin puterea exemplului, să rămână în amintirea generațiilor ce au trecut pe care acesta a păstorit-o.
