Padurea
Cândva de mult era o pădure frumoasa ca soarele. Probabil ca totul era fermecat. Când cantai ceva un sir de fluturi veneau sa asculte, din loc în loc erau copaci înalți, zi de zi se făcea si mai frumoasa. Într.o zi dinspre un tufis sări în iepure ca si cum nu s.ar teme de nimeni. Aproape de el era un alt iepure. Se jucau asa de frumos. Pe crengi de auzea sunetul păsărilor : cip-cirip, cioc.
În mijlocul păduri era chiar un castel în care nimeni nu a intrat vreo data de frica blestemelior sau din cauza ca nu avea nici o usa.
Ce misterioasă pădure !
Sper ca iti place ! M.am oprit de la temele mele ca sa ti.l fac !
