DEX-ul sapă groapa romanizării chiar cu ajutorul etimologiilor sale, care nu pot ascunde un adevăr teribil: cuvintele de ,,origine latină” sunt în minoritate.
Iată una din marile probleme ale custozilor romanizării.
A inventa romanizarea n-a fost mare lucru. Ca teorie, de la tribune și în articole propagandistice, a mers bine. Povestea cu împreunările masive între legionari și femeile dace, care produceau în serie bebeluși ,,romanizați”, a mers bine. Și basna cu romanizarea celor optzeci și cinci la sută de daci liberi de către ciobani și negustori a mers fără probleme.
Dar când au trebuit să alcătuiască instrumente științifice, dicționare explicative și etimologice, aici custozii romanizării s-au împotmolit.
Etimologiile lor, oricât de tare le-ar fi tras de păr, ca să aibă o cât de subțirică spoială științifică, nu puteau susține nicidecum teoria romanizării dacilor. Cuvintele așa-zise latine se încăpățânau să fie puține.
Și atunci au recurs la o altă găselniță. Au născocit împrumutuile din vecini. Nu că romanizatorii noștri i-ar fi iubit nespus pe slavi, turci sau maghiari.
Împrumuturile trebuiau să susțină dogma romanizării.
,,Astfel, după Cihac, limba română are 20% elemente latine, 40% elemente slave, 20% turcești și încă 20% de alte origini. Prin urmare, 80% din lexicul limbii române ar fi constituit din împrumuturi – o situatie pe cât de bizară, pe atât de neadevărată”[i].
Și cum din toate împrumuturile cele mai multe ne vin, conform DEX-ului, de la slavi, iată că avem alt miracol lingvistic descoperit de instrumentul cel mai ,,științific” al Academiei: după fantastica și nici pană azi dovedita romanizare, dacii au suportat și o slavizare masivă.
Povestea cu romanizarea o înțeleg. A prins pentru că a fost brodată pe invazia lui Traian. Fascinați de ,,cultura superioară” a legionarilor, care recitau prin castre din Ovidiu și Vergiliu, dacii s-au lepădat de limba lor și au învățat latina. Aceeași fascinație i-a cuprins pe ciobani și negustori. Ei s-au oferit să fie profesori de latină în teritoriile dacilor liberi, desăvârșind astfel cel mai mare miracol lingvistic cunoscut vreodată în istoria omenirii – romanizarea dacilor în numai 160 de ani.
Dar cel de-al doilea miracol – dezicerea de cuvintele latine și învățarea rapidă a celor slave – cum s-a produs?
Doar la acești migratori nu se putea vorbi despre o ,,cultură superioară”? Și deci aici nu poate fi vorba de fascinație. Și-apoi acești migratori nu ne-au ocupat. Obosiți de drum, ei s-au așezat în jurul nostru, sedentarizându-se. ,,S-au strâns de pe drumuri”, cum se zice-n popor.
Atunci cum ne-au umplut limba cu atâtea slavisme? Tot prin ciobani și negustori, trimiși în taină să ne slavizeze? După disperarea cu care custozii romanizării se apucă de orice pai, pentru a susține teoria care-i hrănește, nu m-aș mira dacă ar răspunde afirmativ la această întrebare.
