O voce draga si molatica ma intrebat daca sint eu. I-am zis ca sint eu si sa deschida fereastra, nu e nimeni pe strazi, nu o poate vedea nimeni, netezind-i parul ei de aur-i-am zis sa mearga cu mine in lume. Atunci ea ma intrebat unde iar eu i-am raspuns ca oriunde. Vom fi fericiti acolo unde vom fi neturburati de nimenea.
Atunci ea cu ochii plini de lacrimi m-a intrebat ce va zice mama. umbra ei se rasfringea in perete. Maria tremurind pe pieptul lui a intrebat cine-i acolo, iar el razind i-a zis ca e umbra ei.
Se simtea libera si usoara imi ice ea cu o voce de un timbru de aur.
Atunci el ii soptise la ureche sa mearga cu el, prin ostiri de stele.
Ea i-a soptit ca haide dar inconjurindu-i gitul cu bratele ei albe.
