Ce înseamnă faptul că aţi fost tradus în State, cu prima parte a trilogiei?

N-am fost tradus acum, prima dată, în Statele Unite. Mai am două cărţi publicate acolo mai de mult, o culegere de versuri cu titlul Be-bop, Baby şi volumul de proză Nostalgia. A doua carte a fost o mare dezamăgire pentru mine, una dintre cele mai amare din cîte-mi amintesc. A ieşit acum vreo zece ani la o editură bună, New Directions, din New York, cu o frumoasă prefaţă de Andrei Codrescu şi în traducerea unui inimos prieten al acestuia, Julian Semilian. Dar combinaţia dintre un autor complet necunoscut, o editură apatică, o traducere controversată şi o distribuţie minimală (nu mai vorbesc de textul compact, fără dialoguri, cu care publicul american nu prea e obişnuit – cum scria unul dintre puţinii cronicari) a dus la anonimatul trist al acelei ediţii. Principalul vinovat, după părerea mea, a fost atunci editura. În 30 de ani, de cînd scriu, am învăţat un lucru: că soarta unei cărţi, mai ales a unei traduceri, depinde enorm de cît crede în ea editorul ei. Un editor entuziast poate face minuni, pentru că entuziasmul, cel adevărat, nu de complezenţă, e viral, se transmite întregului mediu cultural din spaţiul în care apare cartea. Cîţiva dintre editorii mei sînt fani ai scrisului meu, şi nu e de mirare că, tocmai în ţările lor, cărţile mele s-au răspîndit cel mai mult. New Directions nu a crezut în Nostalgia şi n-a mişcat un deget pentru ea. În consecinţă, cartea s-a scufundat în tăcere, fără să facă valuri. Cît de mult sau ce anume vă (dis)place din această latură de marketing a meseriei de scriitor: turneele, lecturile, călătoriile prin lume?

Fac o mare deosebire între vocaţia de autor şi nevoia de a-ţi susţine şi apăra cărţile. Prima e obligatorie, a doua e opţională, dar, după mine, extrem de importantă, totuşi. Literatura nu e o meserie, e o cale. Dar în jurul actului mistic şi ireductibil de a scrie s-au dezvoltat meserii care ajută la difuzarea concretă a fructelor sale în lume. Una e cea de editor, alta e cea de librar, alta e cea de agent. Mai sînt multe altele. Am sperat întotdeauna că, dimpotrivă, premiul Nobel pentru literatură se dă chiar pentru literatură, şi n-am sperat asta pentru mine, ci pentru premiul Nobel însuşi. Pentru că nu există pe lume o cauză mai nobilă decît literatura. Literatura nu înseamnă zorzoane, futilităţi şi elucubraţii. Scriitorul este santinela lui Kafka, treaz în noapte, pe cînd toţi ceilalţi dorm. Scrisul presupune curaj, chiar eroism, la fel de mult ca orice (altă) acţiune socială sau politică. Presupune şi riscuri asemănătoare. Nu cunosc strategia şi criteriile comisiei Nobel, cred că nimeni nu le-a desluşit vreodată, dar sînt convins de faptul că primul ei criteriu rămîne, totuşi, valoarea literară. Prin urmare, n-aş vrea să-şi imagineze cineva că mi-ar plăcea să mă împăunez cu premiul Nobel folosind, conştient sau semiconştient, dar oricum inutil, şiretlicuri de doi bani. Nu voi mişca pentru el nici un deget în afara celor cu care ţin pixul. Să fii socotit demn de premiul Nobel e o mare onoare; să-l iei e doar un mare noroc. Cînd nu scrieţi şi nu călătoriţi, cu ce pasiuni mai vechi şi mai noi vă petreceţi timpul? După trei decenii petrecute ca un cocon înfăşurat în firele lipicioase ale literaturii, încerc acum să-mi aduc aminte ce-nseamnă să fii om cu adevărat, să iubeşti cu adevărat petecul de pămînt pe care te-ai pomenit, femeia de lîngă tine, copiii tăi, prietenii.




rezuma textul dat in 90 - 100 de cuvinte.
dau coroana.