Sonetul 65
Nici bronzul, nici granitul, oceanele măreţe
Nu vor putea să-nfrunte al Morţii ochi deschis;
Atunci cum o să scape sublima frumuseţe,
Ea, care-i mai fragilă ca floarea de cais?
Cum ar putea gingaşa mireasmă aprilină
Să-adie-n toiul iernii, sub asprele zăpezi;
Cad munţii cei puternici cu fruntea în ruină,
La Timpul ce învinge cum, oare, să cutezi?
O, gânduri! frumuseţea curând se prăbuşeşte
Sub Timpul ce-a creat-o: cine-o să poată, deci,
Acestuia s-o smulgă?… El, sfaturi, nu primeşte
Să-şi protejeze fapta de glorie pe veci!
Da, n-o să poată nimeni, ci doar cântarea mea:
Ea, peste Timp, nălţa-va iubirea ca o stea!
