Iarna radea de Primavara si isi batea joc de ea pentru ca, de indata ce soarele primaverii isi facea aparitia, nimeni nu mai avea astampar: unii oameni mergeau pe pajisti ori in paduri pentru a culege flori, crini si trandafiri, bucurosi sa si le prinda in par. In acelasi timp, altii se imbarcau pe corabii, si strabateau marile pentru a intalni alte neamuri omenesti. Nimeni nu se mai temea de furtuni sau de torentele venite din ceruri.
"Chiar daca ma aseman cu un despot ori un dictator," a spus iarna, "eu le poruncesc tuturor sa se uite nu catre cer, ci spre pamant. Ii inspaimant pe oameni, ii fac sa tremure, si, uneori, ii fac sa se simta bine si multumiti de ei insisi in timp ce sunt siliti sa stea in case toata ziua."
Primavara i-a raspuns, "Adevar graiesti, din aceasta pricina oamenii abia asteapta sa scape de tine, pe cand, numai simpla pronuntare a numelui meu este indeajuns pentru a-i face fericiti. Pe Zeus, nimeni nu este mai placut decat mine! Din acest motiv, oamenii se gandesc cu drag la mine dupa ce plec, si imi aduc multumiri atunci cand imi fac iarasi aparitia."
