În pragul scarilor ramas-am si nu-mi mai recunosc gradina.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai dusi de visuri, prin inima cea mai blajina,
E-o dulce noapte alungata dintr-un serai, de vreo cadîna.
Un pas nu îndraznesc, de teama sa nu rump farmecul uimirii,
Se frînge umbra-nduiosata pe-alocuri unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toata si micsunelele-batute
Par lacrimi mari de nestimata pe-un tort de catifea cusute.
Si blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot si-n dulce larma
Se clatina crengile, iar umbra se clatina si ea, se farma,
Si-n luminis de drum scapata, pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunosti de-s flori de umbra sau daca-s flori adevarate.
Mi-i dor, o, noapte fermecata, de nu stiu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o soapta, usor ca zgomotul pe ape
De vîsle-ntîrziate-n neguri prin departari, ori ca fiorul
Batailor pripit de aripi ce-si lasa pe adîncuri zborul.
