Mihai Viteazul » face parte din opera ampla intitulata « Istoria romanilor sub Mihai Voevod Viteazul ». Personajul prinicipal al fragmentului este Mihai Viteazul caruia scriitorul ii realizeaza un portret individual fizic si moral. Astfel, el era « un barbat ales, vestit si laudat », atat prin frumusetea trupului sau cat si « prin virtutiile lui alese si felurite » si prin credinta catre Dumnezeu.
Banul este inobilat de sentimentul dragostei fata de tara, dar se remarca si prin ingaduinta catre cei asemenea, omenia catre cei mai de jos, dreptatea catre toti deopotriva, la care se adauga sinceritatea, statornicia si darnicia ce impodobea mult laudatul sau caracter. Diplomat si intelept, insusiri dovedite prin « sfatul lui drept si priceput », impresionant prin chip, dar mai ales prin fapte, Mihai castiga inima poporului care ii face cunoscut numele in toate partile tarii, dovada a aprecierii si a stimei de care se bucura in randul maselor. Asa se face ca el ajunge sa fie nadejdea tuturor, razbunatorul atat de mult dorit si asteptat, numele lui fiind glorificat de tot poporul.
Daca aceste insusiri sunt prezentate direct prin descriere, altele se desprind indirect din naratiune. Inteligent si cu simtul anticipatiei dezvoltat, Mihai descopera cursa intinsa de domnitor, iar acel trup maret, acea cautatura salbatica il impresioneaza asa de mult pe calau, incat refuza sa il ucida. Datorita insusirilor sale alese, personajul este privit de scriitor cu calda simpatie si admiratie, slavindu-i virtutile si faptele. Aceste sunt infatisate in primul rand direct prin intermediul descrierii unde sunt folosite numeroase enumeratii ( prin frumusetea, prin virtutea, stralucirea, credinta) si prin epitete duble sau triple ( sfat drept si priceput, barbat ales si vestit si laudat).
