E o zi rece.Inca de dimineata,ploaia nu mai inceteaza,dar devine din ce in ce tot mai puternica.Stropii mari si grei se pravalesc necontenit pe sol,intr-un ritm infernal,de zici ca ar fi vrut sa inece intreaba natura.Ploua fara un pic de pauza,incit nu ai cum sa nu te intrebi de unde a fost strinsa toata aceasta apa.Sau poate acolo sus,in vazduhul negru plin de nori tristi se afla un ocean,la fel ca si pe pamint?Pe strazile pustii niciun trecator nu se incumeta sa dea piept cu ploaia rece.Din cind in cind cite o masina strica ritmul ploii.
Singurii care par a nu protesta in privinta ploii sun copacii.Chiar daca au mai toate frunzele ruginite si imbatrinite de atingerea toamnei,se bucura de fiecare strop de ploaie.Inca mai spera ca ploaia ar putea sa-i ajute sa-si recapete verdele sanatos al frunziului si mai amine o perioada venirea zilelor geroase de iarna.
Cu siguranta ca toata suflarea de pe pamint asteapta cu sufletul la gura momentul in care forta ploii va slabi si va lua o pauza.Nici chiar ea nu poate avea la nesfirsit aceeasi verva si un rezervor nesfirsit de stropi.
