Invidia este sentimentul, instinctul primar, ce ne macina pe fiecare dintre noi, la un moment dat in viata, mai mult sau mai putin.
Dupa parerea mea, invidia poate fi atat distructiva, cat si constructiva, insa este predominant distructiva. Invidia este un sentiment constructiv atunci cand tu esti stapanul ei, iar ea are puterea de a te ambitiona sa reusesti, fara a-ti calca principiile, fara a-i face pe cei din jurul tau sa sufere.
Consider ca atunci cand invidia te stapaneste, devii o fiinta primitiva, inferioara. Invidia te orbeste, iti distorsioneaza realitatea si te face sa-ti calci principiile, te dezumanizeaza. Atunci cand te orbeste, invidia este echivalenta cu ura si dezechilibrul emotional, acestea impingandu-te treptat, intr-un abis fara de scapare. Oamenii invidiosi nu sunt niciodata multumiti de sine si totdeauna ravnesc la bunul aproapelui lor, uitand astfel de divinitate si inventand continuu noi procedee de a obtine mai mult, mai bun, mai frumos, pana in momentul in care, istoviti de acest chin malefic, invidia, clacheaza.
Parerea mea este ca singura solutie de a invinge invidia ce te stapaneste este sa constientizezi faptul ca ea te dirijeaza pe tine si nu invers si sa-ti doresti ca lucrurile sa se schimbe.
In concluzie, invidia nu este neaparat, un lucru rau; oamenii nu trebuie sa fie intotdeauna multumiti de ei, insa trebuie sa-si cunoasca limitele si sa le accepte, fiind sinceri cu ei insisi.
