ilustreaza, cu doua argumente, formulate in cite un enunt ca textul propus este o poezie lirica. Asemeni ramului ce ţine Lumina fructului în pom, Cuvântu-i osul sfânt pe care Trăieşte sufletul în om. În grai istoria încape, Ne-arată-aşa precum suntem: Cu tot cu dúşmani, cu prieteni, Cu ce-am avut, cu ce avem. Câţi au trecut străini pe-aicea În veacuri ce au asfinţit, Ei n-au ochit numai pământuri – Şi-n graiul nostru au ochit. De-aceea-n veacuri zbuciumate (Destinul nu ne-a răsfăţat), Strămoşii, apărându-şi glia, Şi graiul şi l-au apărat. Au poţi să-ţi uiţi pe-o clipă graiul, Au poţi să-l treci la amintiri? Fără de grai – ca fără casă: Cum să trăieşti? Cum să respiri? Să-ţi fie-atât de drag cuvântul, Încât, atunci când îl rosteşti, Să crezi că însuşi Eminescu Ascultă ce şi cum vorbeşti…
Argumentul 1
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!