👤

arggumentati ca poezia foicica trei migdale apartine doinei

Răspuns :

"Foicică trei migdale  

Foicică trei migdale


S-o cănit codrul pe poale,  

Haiducii coboară-n vale.  

Cand frunza s-a-ngălbenit,  

Voinicelul şade trist.  

Şi frunza cand a picat,  

Voinicelul mi-a plecat.  

Răsai iute, bobule,  

Şi-nfrunzeşte, codrule!  

Cand văd frunza verde-n tine,  

Creşte inimioara-n mine."

Foicică trei migdale  - argumentarea apartenenţei la specia literară doina

Doina populară este specia genului liric în versuri, specifică poporului nostru, în care sunt exprimate puternice sentimente de dor, de jale, de tristeţe, de înstrăinare, cu ajutorul mijloacelor artistice.

Textul de mai sus aparţine unei doine, deoarece prezintă trăsături specifice acesteia.

În primul rând, textul are toate caracteristicile unei creaţii populare: autor anonim şi colectiv, caracter oral şi sincretic. Caracterul tradiţional rezultă din temele şi motivele abordate, limbajul popular şi elementele de versificaţie specifice. Ţinând cont de sentimentele transmise, opera literară dată este o doină de jale, trăirea autorului anonim fiind tristeţea faţă de venirea toamnei: "Cand frunza s-a-ngălbenit,  /Voinicelul şade trist." Textul este conceput ca un monolog liric, eul liric făcându-şi simţită prezenţa prin forme pronominale la persoana I ("mi-", "mine"), la persoana a II-a ("tine") şi prin exclamaţii retorice ("Răsai iute, bobule,  / Şi-nfrunzeşte, codrule!")

În al doilea rând, rapsodul folcloric îşi exprimă sentimentul de tristeţe, de jale, datorat sosirii toamnei, dar şi de dor faţă de anotimpul de primăvară, care îi face inima să tresalte de bucurie: "Când văd frunza verde-n tine,  / Creşte inimioara-n mine." Sentimentele sunt transmise cu ajutorul mijloacelor stilistice. Personificarea "S-o cănit codrul pe poale", folosirea diminutivelor ("voinielul", "inimioara") şi exclamaţiile retorice ("Răsai iute, bobule,  / Şi-nfrunzeşte, codrule!") indică participarea naturii la starea sufletească a autorului şi sunt specifice speciei literare, doina.

În concluzie, această creaţie este o doină, deoarece se transmit sentimente de jale şi dor, prin intermediul eului liric şi al limbajului expresiv.