o compunere care exprimă tristețea
Titlul:Steluța de zăpadă
A sosit si mândră iarna in caleasca ei aurie.Pământul este acoperit de un covor alb.Peste noi cad steluță argintii si sclipiri.Toți copii aleargă fericiti printre milioanele de fulgi car e mai de care mai frumoși.Dintre toti fulgii se zăreste unul mai deosebit.Am alergat sa-l prind,iar el a încercat sa-mi vorbească.S-a asezat in palma mea,si cu un glas stins,a spus:
-Ajuta-ma te rog,si am sa-ti îndeplinesc o dorință!
-Cum sa te ajut?
-Eu sun regele fulgilor de nea,si daca eu mor,o sa moara si o mare parte dintre fulgi,pentru ca eu am cu mine puterea lor.Ajuta-mă!Nu vreau sa mor!Nu vreau sa ma topesc!Ajuta-mă!
-Bine,spune-mi doar cum!
-Păi...
-Ce?Ce sa fac?
Am intrebat degeaba pentru ca el deja murise.O lacrimă se scurse pe obrazul meu,iar apoi am observat ca o mare parte din stelutele de gheață au dispărut,atunci mi-am dat seama ca totul era adevărat.M-am simtit vinovat/ă,dar cerul care plangea cu steluțe m-a vestit pentru ca,o noua ploaie de stele se ivise in fata ochilor mei.
Cei morți au renăscut din nou!
Sper ca te-am ajutat
