Ploaie ...
Ultimă zi de primăvară. Zi cu soare mare şi frumos ca un crin răsărit în zori pe cer imaculat, întins în patru zări senine. Miroase a început de vară ...
Trecători în paşi mici şi mari, bătrâni şi zglobii se aşază spre casă, spre ritm alert de viaţă.
Un bubuit îndepărtat anunţă iarăşi ploaia ... de ieri doar n-a plouat, iar cerul se transformă ameţitor în negru-albatru şi-a plumb uitat şi supărat.
Şi brusc începe ploaia; şi cade, umple străzi, trotuarele sunt grele de boabe mari de lacrimi ... sunt ape tulburi aşternute-n cale.
Şi paşii se ascund sub streşini bătrăneşti şi-n magazine mari, ochioase şi curate.
Ferestrele arată vântul ce-ndoaie pomii scuturaţi deja de floare şi verdele dansează, vrând-nevrând, acest tangou de ploaie aspră.
E un adevărat delir de ploaie aflată în final de primăvară şi, poate, mâine, ploaia va fi doar de vară cu ... lacrimi calde şi culori născute-n pe-n cer senin de anotimp înmiresmat de grâu, cireşe, crini, căpşuni şi trandafiri.
Ploaia parcă simte gândul şi aroma celeia ce stă să vină şi încetează. Miroase peste tot a proaspăt şi-a pas încrezător de viaţă.
