Va rog un alt titlu Poeziei

Luna iese dintre codrii-Mihai Eminescu

Luna iese dintre codri.
Noaptea toata sta s-o vada.
Zugraveste umbre negre
Pe lintolii de zapada.

Si mereu ea le lungeste
Si suind în cer le muta,
Parca fata-i cuvioasa
E cu ceara învascuta.

Ce gândeste? ­ numai norii
Lin se-mbina, se dezbina
Ca fasii de gaz albastru,
Ca si aburi cu lumina.

Lin pin iarba scotoceste
Apa-n prund si-n pietricele.
Florile surâd în taina,
Oare ce-or surâde ele?

Si-s cu neguri îmbracate
Lac, dumbrava si padure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.

Lumea-n roua e scaldata,
Lucioli pe lacuri zboara.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfasoara.

Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopar tot seninul.
Se sting una dupa alta
Si icoana si suspinul.

Înfasat în întuneric,
Eu nu vad, nu aud soapte.
Ah, ma simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.