Bucură-te de Bucura!
Noapte de august caldă. Stelele au răsărit de mult, mult timp. Sunt scânteietoare, dar abia le percepem ... noi încă urcăm.
Oboseala este imensă, trupul plânge, pasul împinge ... şi-n sfârşit în vârf, în vârf de munte peste 2000 ...
Cortul se ridică, stelele clipocesc somn, somn, somn ...
Zorii cuprind zări, vânt, trup odihnit. Ies pâş-pâş din cort şi întind privirea.
Este splendid! O gură de rai adusă aici, aici pe pământ şi, totuşi, aproape de cer, cu fir tăiat de iarbă, cu picior sfios de capră neagră şi-n oglindă de lac preacurat şi fermecat: lacul Bucura
Cobor spre apa din valea vărfurilor. Suntem între Peleaga şi Rezezat. Suntem pe culmea muntelui Retezat şi-n culmea fericirii. Totul e real, totul e viu, totul e pace!
Lacul Bucura se deschide ca o oglindă gata să te cuprindă şi să-ţi mulţumească prin culoarea sa fără de pată, prin răcoarea sa binecuvântată de stele şi lună, de vânt şi de soare.
Este întins ca-n palmă, înconjurat de uriaşi din piatră cu zâmbete înflorite din raze de soare. Te primeşte senin şi numele te ispiteşte: Bucura ... şi-ncearcă să-ţi desluşească poveste ...
Întinsă la soare, cuprind pământ şi cer, primesc liniştea adusă de vânt, descopăr nori albi pe cer şi-oglindiţi în ape şi-ascult povestea care farmecă-n şoaptă cântată: ,, Bucură-te, bucură-te între cer şi pământ!"
